Dictionar

supranume

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. surnom)

1. nume adăugat la numele propriu al unei persoane, în semn de cinste sau pentru a o deosebi de altă persoană cu același nume.
2. poreclă.
 

supranumerar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. surnuméraire)

1. peste numărul fixat, necesar, obișnuit.
 

adițional, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. additionnel)

1. adj. care reprezintă un adaos; suplimentar; supranumerar.
2. (chim.) de adiție.
3. s. f. convorbire telefonică suplimentară față de convorbirile incluse în preț.
 

aspirant, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., rus. aspirant)

1. cel care tinde, năzuiește la ceva.
2. doctorand.
3. (în unele țări) primul grad de ofițer în marina militară; tânăr ambarcat supranumerar pe o navă civilă în vederea efectuării practicii pentru obținerea gradului de ofițer stagiar.
4. arbore de cea mai bună calitate, selecționat dintre candidații (2) unui arboret.
 

cognomen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cognomen)

1. al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman.
2. supranume.
 

deromel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déromèle)

1. monstru care prezintă un membru supranumerar atașat de gât sau de maxilar.
 

dioscuri

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dioscures)

1. pl. (mit.) supranumele a două divinități străvechi (Castor și Polux), frați gemeni, patroni ai tineretului și ai exercițiilor fizice.
 

egipan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aigipan)

1. supranume dat zeului Pan și satirilor, datorită presupusului lor picior de țap.