OK
X
tetravalent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. tétravalent)
1.
(despre
elemente
chimice)
care
are
valența
4;
cvadrivalent
(2).
2.
prevăzut
cu
patru
cromozomi.
tetravalență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. quadrivalence)
1.
proprietate
a
elementelor
chimice
de
a
fi
tetravalente.
carbon
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. carbone)
1.
metaloid
tetravalent
în
natură
sub
formă
de
grafit,
în
cărbunii
de
pământ
etc.
2.
hârtie-~
=
hârtie
având
pe
una
dintre
fețe
un
strat
subțire
de
substanță
colorată,
pentru
copierea
unui
text,
desen
etc.
pe
mai
multe
foi;
indigo.
cvadrivalent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. quadrivalent, lat. quadrivalens)
1.
cu
patru
cromozomi
omologi
în
cursul
meiozei.
2.
tetravalent.
stanic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. stannique)
1.
(despre
compuși
ai
staniului)
care
conține
staniu
tetravalent.
sulfuros, -oasă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. sulfureux)
1.
care
conține
sulf
(dizolvat).
2.
acid
~
=
acid
oxigenat
al
sulfului
tetravalent,
numai
în
soluție,
ca
reducător
puternic
conservant,
în
vinificație
etc.
tetraclorură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. tétrachlorure)
1.
combinație
a
clorului
cu
un
element
tetravalent.
2.
~
de
carbon
=
compus
organic
lichid,
incolor,
cu
miros
plăcut,
în
unele
aparate
de
stins
incendiile,
ca
solvent
neinflamabil,
la
fabricarea
lacurilor,
a
insecticidelor
etc.
tetrafluorură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. tétrafluorure)
1.
combinație
a
fluorului
cu
un
element
tetravalent.