Dictionar

tetravalent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. tétravalent)

1. (despre elemente chimice) care are valența 4; cvadrivalent (2).
2. prevăzut cu patru cromozomi.
 

tetravalență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. quadrivalence)

1. proprietate a elementelor chimice de a fi tetravalente.
 

carbon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbone)

1. metaloid tetravalent în natură sub formă de grafit, în cărbunii de pământ etc.
2. hârtie-~ = hârtie având pe una dintre fețe un strat subțire de substanță colorată, pentru copierea unui text, desen etc. pe mai multe foi; indigo.
 

cvadrivalent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. quadrivalent, lat. quadrivalens)

1. cu patru cromozomi omologi în cursul meiozei.
2. tetravalent.
 

stanic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. stannique)

1. (despre compuși ai staniului) care conține staniu tetravalent.
 

sulfuros, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sulfureux)

1. care conține sulf (dizolvat).
2. acid ~ = acid oxigenat al sulfului tetravalent, numai în soluție, ca reducător puternic conservant, în vinificație etc.
 

tetraclorură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tétrachlorure)

1. combinație a clorului cu un element tetravalent.
2. ~ de carbon = compus organic lichid, incolor, cu miros plăcut, în unele aparate de stins incendiile, ca solvent neinflamabil, la fabricarea lacurilor, a insecticidelor etc.
 

tetrafluorură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tétrafluorure)

1. combinație a fluorului cu un element tetravalent.