Dictionar

aliena

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aliéner, lat. alienare)

1. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune).
2. refl. (fig.) a deveni ostil societății, a se simți izolat.
3. a înnebuni.
 

abaliena

Parte de vorbire:  vb. tr. (învechit)  
Etimologie: (lat. abalienare)

1. (dreptul roman) a înstrăina, a transfera bunuri materiale, animale și sclavi unei alte persoane.
 

alienabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aliénable)

1. (despre bunuri, drepturi) care poate fi înstrăinat.
 

alienant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aliénant)

1. care alienează, dezumanizează individul.
 

alienare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aliena)

1. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare.
2. (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație.
 

alienat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. aliéné, lat. alienatus)

1. (suferind) de alienație mintală.
 

alienație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aliénation, lat. alienatio)

1. tulburare gravă a funcțiilor psihice; nebunie; demență.
 

abalienare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
 

acromanie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acromanie)

1. grad extrem de alienație mintală.
 

alienare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aliena)

1. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare.
2. (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație.
 

alienat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. aliéné, lat. alienatus)

1. (suferind) de alienație mintală.
 

dement, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dément, lat. demens)

1. adj., s. m. f. alienat mintal.
2. adj. de om nebun; demențial.
 

demență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démence, lat. dementia)

1. alienație mintală, nebunie.
2. (fig.) surescitare intensă (vecină cu nebunia).