carcasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carcasse)

1. cadru, osatură, a unui aparat sau instrument.
2. totalitatea oaselor care formează scheletul unui animal.
3. porțiune dintr-un animal jupuit și eviscerat, scheletul cu mușchi, destinat consumului public.

blimp

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. blimp)

1. carcasă de insonorizare în care se introduce aparatul de filmat portabil, în cazul filmărilor cu priză directă de sunet.

blister

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. blister)

1. carcasă de plastic transparent, lipsită de carton, în care se ambalează unele mărfuri.

decorticație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. décortication, lat. decorticatio)

1. acțiunea de a decortica și rezultatul ei; decorticare.
2. acțiunea de a descotorosi ceva de coajă, de carcasa sa etc.
3. (var.) (înv.) decorticațiune.

radom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. radome)

1. carcasă sferică din material plastic care protejează antenele de emisiune-recepție contra agenților atmosferici și a lovirii.

semirigid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. semi-rigide)

1. (tehn.; despre ansambluri) format din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială; (despre un dirijabil) cu carcasă rigidă și anvelopă flexibilă.

trompă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. trompe)

1. prelungire cărnoasă a nasului la elefant, tapir etc., pentru prinderea hranei și pentru apărare.
2. organ adaptat pentru supt, la unele insecte.
3. canal prin care se elimină celulele sexuale formate în ovar; oviduct; salpinx.
4. ~a lui Eustache = canal interior al urechii între timpan și faringe.
5. (tehn.) carcasă metalică în care se montează lagărele unui arbore.
6. aparat de laborator, din sticlă, pentru evacuarea aerului dintr-un recipient.
7. (arhit.) boltă de colț în consolă pentru susținerea unui element în relief față de planul fațadei.
8. element de construcție, boltă trunchiată, înlesnind trecerea de la un plan pătrat la unul octogonal.