Dictionar

celtic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. celtique, lat. celticus)

1. referitor la celți, al celților.
2. limbi ~ce = familie de limbi indo-europene (gaelica, irlandeza, galeza și bretona) vorbite de celți.
 

breton, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. breton)

1. adj., s.m.f. (locuitor) din Bretagne (Franța).
2. (s. f.) limbă indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni.
 

britonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. brittonique)

1. referitor la populațiile celtice din Marea Britanie, către mileniul I a. Chr.
2. (s. f.) ramură a limbii celtice.
 

celtism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. celtisme)

1. ansamblu de caractere proprii celților.
2. expresie proprie limbii celtice.
 

celtist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. celtiste)

1. specialist în celtistică.
2. erudit care se ocupă de limba și istoria celtică.
 

centum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. centum)

1. limbă ~ = limbă indo-europeană care a păstrat în evoluția ei sunetele g și k nealterate înaintea vocalelor e și i (greaca, latina, celtica, germanica).
 

clan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. clan)

1. grup de familii înrudite la popoarele celtice.
2. comunitate umană din orânduirea primitivă, formată din indivizi uniți prin legături de rudenie și de limbă; gintă, trib.
3. mic grup de specii vegetale, crescute pe suprafețe puțin întinse, care tind să se răspândească.
4. (peior.) clică.