OK
X
clopoțean, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (clopot + -ean)
1.
(despre
animale
domestice)
cu
talangă
la
gât.
clopoți
Parte de vorbire:
vb. intr.
Etimologie: (din clopot)
1.
a
trage
clopotul;
a
suna
din
clopoțel.
2.
(reg.;
fig.)
a
dezvălui.
3.
(var.)
(înv.)
a
clopoti.
clopotici
Parte de vorbire:
s.m. (reg.)
Etimologie: (clopot + -ici)
1.
clopoțel
sferic,
închis.
campană
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. campane, lat., it. campana, clopot)
1.
capitel
al
unei
coloane
corintice
sau
dorice.
2.
construcție
de
metal
în
formă
de
clopot,
care
leagă
camera
de
lucru
a
unui
cheson
(3)
cu
exteriorul;
ecluză
(2)
cu
aer
comprimat.
3.
(muz.;
pl.)
instrument
de
percuție
din
metal,
în
formă
de
cupă
răsturnată,
pusă
în
vibrație
prin
lovirea
cu
un
ciocan
de
lemn;
clopote.
campanelă
Parte de vorbire:
s.f. (italienism)
Etimologie: (it. campanella)
1.
diminutiv
al
lui
clopot;
clopot
mic
(cu
mâner)
care
se
agită
cu
mâna
sau
care
se
agață
de
gâtul
unor
animale;
clopoțel.
CAMPANI-
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (fr. campani-, cf. lat. campana „clopot”)
1.
„clopot,
clopoțel”.
campanilă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it., fr. campanile)
1.
clopotniță
(turn
înalt)
construită
separat
de
biserică,
în
Italia.
2.
lanternă
(2)
mică,
deasupra
unui
dom,
ca
decorație.
campanulat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. campanulé)
1.
(despre
flori)
în
formă
de
clopot,
de
clopoțel;
campaniform.
campanulă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. campanule)
1.
plantă
erbacee
cu
flori
frumoase,
albastre
sau
violete;
clopoțel.