Dictionar

crotă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. crotta, lat. chrotta)

1. vechi instrument de coarde cu arcuș, cutie ovoidală cu fundul plat, cu 3-6 coarde, pe care arcușul le făcea să vibreze simultan, la populațiile britanice din Țara Galilor; crut.
 

crotal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crotale, gr. crotalon)

1. s. m. șarpe veninos de talie mare din America tropicală, cu solzi cornoși la coadă, care produc un sunet caracteristic; șarpe cu clopoței.
2. s. n. instrument de percuție alcătuit dintr-o pereche de talgere mici de lemn sau metal, fixate în palme prin curele din piele, să puncteze ritmul de dans.
 

crotalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Krotalie)

1. marcă metalică aplicată în urechea animalelor, pentru recunoaștere.
 

bancruta

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (germ. bankrottieren)

1. a suferi o bancrută; a nu-și mai putea face plățile (în calitate de comerciant, industriaș et cetera); a da faliment.
2. (var.) (reg.) a bancrota.
 

crut

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (galeză crwth, engl. crowd)

1. instrument celtic antic asemănător cu o vioară, cu 3 sau 6 coarde pe care arcușul le făcea să vibreze, folosit de barzi și trubaduri ca instrument de acompaniament; cruth, crotă.
 

tigrat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. tigré)

1. cu dungi de culoare mai închisă, care seamănă cu desenele blănii de tigru; zebrat.
2. (zool.) crotal ~ = specie de șarpe cu clopoței de dimensiuni modeste, care se răspândește din Arizona până în statul Sonora, Mexic.