Dictionar

curiozitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. curiosité, lat. curiositas)

1. dorința de a cunoaște ceva nou sau neobișnuit.
2. indiscreție.
3. caracterul ciudat al unui lucru, al unei ființe; raritate, ciudățenie.
 

incuriozitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incuriosité)

1. lipsă de curiozitate, de interes.
 

atrage

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. attirer)

1. a trage, a duce la (către) sine.
2. a determina (pe cineva) să facă ceva.
3. (fig.) a ademeni; a stârni curiozitate, interes.
4. a avea drept consecință.
 

curios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso)

1. care manifestă curiozitate; indiscret.
2. care stârnește curiozitate; ciudat, neobișnuit.
 

incuriozitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incuriosité)

1. lipsă de curiozitate, de interes.
 

interes

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. interesse, germ. Interesse, rus. interes)

1. preocupare de a obține ceea ce este folositor, agreabil, necesar.
2. ceea ce este util, important, care convine; folos, câștig.
3. dobândă.
4. daune ~e = despăgubire bănească pentru un prejudiciu.
5. (psih.) orientare activă și durabilă a cuiva spre anumite lucruri, dorință de a le cunoaște și înțelege.
6. simpatie, înclinare față de cineva.
7. plăcere provocată de ceva care ne atrage atenția, ne stârnește curiozitatea etc.; atracție.
 

intriga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intriguer, it. intrigare)

1. tr. a neliniști, a stârni curiozitatea cuiva; a contraria.
2. intr. a face intrigi; a unelti, a complota.
 

intrigant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. intrigant)

1. (persoană) care folosește intriga pentru a-și atinge scopurile.
2. adj. care stârnește curiozitatea.