Dictionar

epigraf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épigraphe)

1. citat semnificativ pus la începutul unei cărți, al unui capitol.
2. scurtă inscripție de pe fațada unui edificiu, a unui monument etc.
 

epigrafie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épigraphie)

1. disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și interpretarea inscripțiilor.
 

epigrafist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. épigraphiste)

1. specialist în epigrafie, știință care se ocupă cu studiul inscripțiilor.
 

anepigraf, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anépigraphe)

1. (despre monumente, monede etc.) fără nici un fel de inscripție; anepigrafic.
2. (despre scrieri) fără titlu.
 

anepigrafic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. anepigraphisch)

1. care este fără titlu, fără inscripție, vorbind despre un monument, o monedă sau un sigiliu; anepigraf.
 

epigrafist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. épigraphiste)

1. specialist în epigrafie, știință care se ocupă cu studiul inscripțiilor.
 

estampaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. estampage)

1. tehnică decorativă utilizată pentru a da formă sau relief, făcând amprenta unui material dur pe un material maleabil; estampare.
2. tehnică de reproducere, folosită în mod obișnuit în epigrafie, pentru a obține replica exactă a unei inscripții care nu poate fi transportată; estampare.
 

pseudoepigraf, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (pseudo- + epigraf)

1. (text) care este atribuit pe nedrept unui anumit autor.
2. (scriere) care conține un epigraf fals, date eronate cu privire la autorul sau titlul său.