Dictionar

experimental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. expérimental, lat. experimentalis)

1. (și adv.) bazat pe experiență, rezultat din experiență, cu titlu de încercare.
 

experimentalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. experimentalism)

1. folosire a experimentului, a documentului ca mijloc de cunoaștere, de creație.
 

experimentalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. experimentalist)

1. I. care aparține doctrinei experimentale.
2. care folosește experimentul
3. II. adept al experimentalismului.
4. persoană care privilegiază, în domeniul științific, rezultatele experimentelor.
5. persoană care folosește experimentul.
 

agrofond

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. agrofond)

1. ansamblu de procedee agrotehnice pentru fertilizarea unui teren experimental.
 

biosatelit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. biosatellite)

1. satelit având viețuitoare la bord, în scopuri experimentale.
 

chimograf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. kimographe)

1. aparat pentru înregistrarea anumitor fenomene fiziologice.
2. aparat în fonetica experimentală pentru înregistrarea sunetelor vorbirii.
 

construct

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. construct)

1. (fil.) concept care integrează și explică diferitele date experimentale, descrie legile obiective ale realității.
 

curariza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. curariser)

1. a administra curara în scop experimental (la animale) sau ca tratament (la oameni).
 

deprivare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. deprivation)

1. (psih.) situație clinică sau experimentală în care bolnavul întrerupe contactele senzoriale cu mediul ambiant.