autoinstruire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (autoinstrui)

1. acțiunea de a se autoinstrui și rezultatul ei.
2. acțiunea de îmbogățire a cunoștințelor prin efort personal, în afara sistemului de învățământ; autodidaxie.

autodidactic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. autodidaktisch, fr. autodidactique)

1. referitor la autoeducare, autoformare sau autoinstruire.
2. de, sau referitor la, autodidact; propriu autodidactului.

cateheză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catéchèse)

1. instruire religioasă prin întrebări și răspunsuri.

concentra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. concentrer)

1. refl. a (se) strânge, a (se) aduna, a (se) acumula într-un (singur) loc; a (se) îndrepta spre un (singur) punct.
2. refl. a-și încorda atenția, gândirea într-o (singură) direcție; a fi preocupat de ceva.
3. tr. a chema vremelnic sub arme un rezervist pentru instruire.
4. a mări procentul unui component într-o soluție, într-un amestec.
5. a separa părțile cu minereuri utile din minereul brut.

deșcolariza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. déscolariser)

1. a renunța la școală, la instruirea prin intermediul școlii.

enculturație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. enculturation)

1. proces de asimilare a unei forme de cultură, prin instruire și educație, pe toată perioada vieții; adaptare culturală.

exercițiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exercice, lat. exercitium)

1. activitate fizică sau intelectuală, repetată sistematic, spre a dobândi sau a forma anumite deprinderi, abilități etc.
2. mică piesă vocală sau instrumentală în scopul dezvoltării deprinderilor tehnice.
3. metodă de instruire a militarilor pentru formarea unor deprinderi sau însușirea modului de a lupta.
4. temă dată elevilor spre a-i familiariza cu unele cunoștințe predate.
5. exercitare, îndeplinire.
6. ~ bugetar = perioadă de un an pentru care se efectuează toate operațiile relative la bugetul unui stat; an bugetar.
7. în ~l funcțiunii = în timpul sau în cadrul serviciului legal.