polarizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (polariza)

1. faptul de a (se) polariza; polarizație.
2. dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, inițial cu un singur înțeles.
3. (fil.) formare a unor termeni opuși, polari.
4. metodă terapeutică prin folosirea curentului electric de foarte joasă amplitudine, trecut prin electrozi fixați cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor.

repolarizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. répolarisation)

1. recuperare a sarcinilor electrice pozitive.

analizor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analyseur)

1. instrument pentru determinări analitice.
2. dispozitiv optic cu care se studiază polarizarea luminii.
3. orice aparat cu un sistem de recepționare și de analiză a unor informații.

conoscopie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conoscopie)

1. (fiz.) observare a fenomenului de polarizare cromatică.

depolariza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dépolariser)

1. a micșora gradul de polarizare a luminii (sau a altei radiații electromagnetice).
2. a împiedica inducția și polarizația electrică a unui corp.
3. a frâna sau a micșora polarizarea electrozilor.

depolarizant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. dépolarisant)

1. I. care depolarizează; cu proprietatea de a depolariza.
2. (anton.) polarizant.
3. II. substanță care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea; depolarizator.

depolarizator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dépolarisateur)

1. substanță care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea; depolarizant.

depolarizație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dépolarisation)

1. acțiunea de a depolariza și rezultatul ei; depolarizare.
2. actul de reducere a polarității sau rezultatul unei astfel de acțiuni; reducerea la o condiție nepolarizată sau mai puțin polarizată.
3. (sociologie) reducerea polarizării politice.
4. (antonime) polarizare, polarizație.