poligrafie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. polygraphie)

1. ramură industrială, procedeele de reproducere grafică a unui text, a unei figuri etc.; tehnică tipografică.
2. ansamblu de întreprinderi care se ocupă cu imprimarea și răspândirea cărților și a altor imprimate.
3. (med.) metodă de înregistrare radiologică, efectuarea mai multor expuneri pe același film în diferite momente funcționale ale organului respectiv.

autogravură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Autogravüre)

1. (poligrafie) procedeu tipografic în care motivul imaginii sau textului din forma de imprimat este conceput ca un model cadrilat (grilă); imprimare produsă prin această metodă; velografie.

goldschnit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Goldschnitt)

1. (poligrafie) dungă de poleială aurită aplicată pe marginea cărților.

logotip

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. logotype)

1. (poligrafie) grup de mai multe caractere care formează un singur bloc pentru a face compoziția tipografică mai rapidă; ligatură.

ofsetipie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. offsettypie)

1. (poligrafie) tehnică de imprimare în care cerneala este transferată de pe o placă tipografică pe o pătură de cauciuc și de acolo pe suprafața de imprimare; tipar ofset.

poligrafic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. polygraphique)

1. referitor la poligrafie.

poligrafist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (poligrafie + -ist)

1. (persoană) specializată în poligrafie.