reducție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réduction, lat. reductio)

1. faptul de a reduce.
2. copie în mic a unui obiect.
3. transpunere a unei partituri pentru orchestră, pentru voci sau pentru un instrument (pian).
4. piesă care permite racordarea tuburilor sau a țevilor de diametre diferite.
5. operația de punere la loc a unui os luxat sau a unui organ deplasat.
6. reducere la jumătate a numărului de cromozomi în cursul meiozei sau mitozei.
7. (log.) procedeu de a concluziona cu ajutorul căruia se scot unele premise din care se poate deduce un anumit adevăr.

fotoreducție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. photoréduction)

1. proces sub acțiunea luminii, prin care plantele pot reține oxigenul din anumite materii.

amplificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amplification)

1. acțiunea de a (se) amplifica; amplificare.
2. (fiz.) creștere a valorilor energiei (electrice, optice etc), obținută printr-un amplificator; amplificare.
3. (var.) (înv.) amplificațiune.
4. (antonime) diminuție, diminuare, reducție.

dezinvaginație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. désinvagination)

1. reducție a unei invaginații.

racursi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. raccourci)

1. prescurtare, reducție.
2. procedeu de redare a unui subiect prin pictură, sculptură sau fotografie, micșorând dimensiunile prin efectul perspectivei.

reducere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (reduce)

1. acțiunea de a (se) reduce.
2. (mat.) simplificare pe bază de calcul a unei (in)egalități.
3. reacție în care un atom sau un ion câștigă electroni: scădere a stării de oxidație a unei substanțe ionice.
4. (log.) procedeu prin care se probează corectitudinea modurilor silogistice.
5. ~ la absurd = dovedirea adevărului unei legi prin demonstrarea faptului că acceptarea tezei contradictorii duce la consecințe absurde.
6. (med.) reducție.

reductiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. reduktiv)

1. (log.; despre o demonstrație) care procedează prin reducție (6).