Dictionar

auroră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aurore, lat. aurora)

1. lumină care precedă răsăritul soarelui; zori de zi.
2. ~ polară = fenomen atmosferic specific regiunilor polare, iluminarea cerului în timpul nopții, prin arcuri de culoare albastră, verde-gălbuie sau roșie.
3. (fig.) început al unei alte epoci.
 

crepuscul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crépuscule, lat. crepusculum)

1. lumină difuză care se răspândește după apusul Soarelui sau înainte de răsăritul lui.
2. (fig.) declin, decădere, sfârșit.
 

geoscopie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. géoscopie)

1. pretinsă artă de a prezice viitorul prin studierea culorilor pe care le iau asfințitul și răsăritul Soarelui.
 

heliac, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. héliaque)

1. referitor la răsăritul și apusul unui astru; (despre aștri) care răsare sau apune o dată cu Soarele.
 

heliaia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. heliaia)

1. (ant.) tribunal popular în Atena, constituit dintr-un mare număr de cetățeni, care își ținea ședințele sub cerul liber, la răsăritul soarelui.
 

orient

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. orient, lat. oriens, germ. Orient)

1. răsărit, est.; spațiul geografic din răsăritul Europei.