Dictionar

consemn

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. consigne)

1. totalitatea îndatoririlor specifice personalului unei gărzi militare; (p. ext.) ordin, dispoziție.
2. interzicere temporară a ieșirii militarilor din cazarmă (navă, domiciliu).
 

consemna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. consigner)

1. a nota într-un act; a înregistra, a însemna.
2. a depune contra semnătură o sumă de bani spre păstrare la o organizație de stat specializată.
3. a interzice ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau de pe navă.
 

consemnabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după it. consegnabile)

1. (demn) de consemnat; memorabil.
 

consemnațiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. consignation)

1. depunere a unei sume de bani la C.E.C. spre a fi păstrată la dispoziția unei persoane.
 

consemnativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după it. consegnativo)

1. cu caracter de consemnare.
 

acreditiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accréditif, germ. Akkreditiv)

1. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani.
2. sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii și consemnațiuni; înscris care certifică o asemenea depunere.
 

anale

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. annales)

1. scriere istorică în care evenimentele sunt consemnate an de an.
2. publicație științifică periodică.
 

buletin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bulletin)

1. act, livret oficial care atestă identitatea unei persoane.
2. adeverință prin care se consemnează ceva.
3. scurtă comunicare oficială cuprinzând informații de actualitate.
4. periodic editat de o instituție specializată: referate, studii și informații dintr-un anumit domeniu; publicație periodică oficială care cuprinde legi, decrete, decizii etc.
5. ~ de vot = imprimat cu numele candidaților la o alegere.
 

cartă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. charte, lat. charta)

1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăți.
2. convenție, pact politic fundamental.
3. act care stabilește funcționarea unei organizații internaționale.
 

conscrie

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după lat. conscribere)

1. a chema în serviciul militar; a înrola, a recruta.
2. a consemna, a înscrie într-un registru oficial.
 

consemnabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după it. consegnabile)

1. (demn) de consemnat; memorabil.