Dictionar

extaz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. extase, gr. ekstasis)

1. stare emoțională de exaltare, care se naște din contemplarea unor lucruri extraordinare și în care toate preocupările și sentimentele dispar în fața unui singur sentiment dominant de admirație.
2. afecțiune nervoasă în care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzații.
3. admirație profundă, încântare.
 

extazia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/extasier)

1. a cuprinde, a fi stăpânit de extaz (2).
 

delir

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. délire, lat. delirium)

1. tulburare patologică a conștiinței, manifestată prin aiurări, halucinații etc.
2. (fig.) exaltare, extaz, frenezie, entuziasm excesiv.
 

ditiramb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dithyrambe, lat. dithyrambus, gr. dityrambos)

1. (ant.) cântec în onoarea zeului Dionysos, executat cu prilejul sacrificării unei victime, menit să producă extazul colectiv cu ajutorul unor mișcări ritmice și prin aclamații rituale.
2. poem liric pe un ton entuziast.
3. (fig.) elogiu exagerat adus cuiva.
 

extatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. extatique, gr. ekstatikos)

1. referitor la extaz, cauzat de extaz; încântat.
 

extazia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/extasier)

1. a cuprinde, a fi stăpânit de extaz (2).
 

incantație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. incantation, lat. incntatio)

1. formulă magică recitată sau cântată, de vraci, la farmece și vrăji.
2. stare de extaz, încântare; farmec, vrajă.
 

isihie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. hesykhia)

1. stare de liniște, contemplație, extaz, iluminare.