Dictionar

ocazional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. occasionnel)

1. care are loc cu o anumită ocazie.
2. care se ivește întâmplător.
3. (adv.) din întâmplare, accidental.
 

ocazionalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. occasionnalisme)

1. concepție idealist-teologică, care încerca să rezolve, prin invocarea intervenției nemijlocite a divinității, problema interacțiunii dintre corp și suflet, ca două substanțe independente.
 

ocazionalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. occasionnaliste)

1. I. referitor la ocazionalism (teorie conform căreia Dumnezeu este singura cauză, creaturile nefiind decât antecedentele constante ale intervenției sale).
2. II. adept al ocazionalismului.
 

alocuțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allocution, lat. allocutio)

1. cuvântare ocazională scurtă.
 

camping-trailer

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. camping trailer)

1. (sport) vehicul remorcabil transformat în locuință (ocazională pentru petrecerea vacanțelor); rulotă.
 

festival

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. festival)

1. ciclu de manifestări cultural-artistice cu program variat, ocazional sau periodic.
 

imn

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos)

1. (în Grecia antică) poezie, cântec solemn în care erau preamăriți zeii sau eroii legendari.
2. specie a liricii cetățenești în care e celebrat un erou, un eveniment deosebit etc.
3. cântec solemn care reprezintă simbolul unității de stat sau de clasă.
4. cântec de laudă festiv sau ocazional; (p. ext.) cântec religios de slăvire a divinității.
 

ocazionalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. occasionnaliste)

1. I. referitor la ocazionalism (teorie conform căreia Dumnezeu este singura cauză, creaturile nefiind decât antecedentele constante ale intervenției sale).
2. II. adept al ocazionalismului.
 

post-scriptum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. post scriptum)

1. adaos (ocazional) la o scrisoare după semnătură.