imperiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. imperium)

1. stat monarhic condus de un împărat.
2. teritoriu, stat dominant și regiunile cotropite de acesta.
3. sub ~l... = sub stăpânirea..., sub influență..., determinat de...

invada

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it., lat. invadere)

1. a năvăli asupra unei țări (pustiind-o, jefuind-o); a năpădi, a cotropi.
2. (fig.) a cuprinde.

invadator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (invada + -tor)

1. (cel) care invadează; cotropitor.

nazism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. nazisme, germ. Nazismus)

1. doctrină politică a fascismului german, profund antiumană, care, susținând superioritatea rasei ariene, încerca să justifice violența, genocidul, războaiele de cotropire; național-socialism.

rezistență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. resistenza, fr. résistance)

1. proprietate a unui material de a rezista forțelor (solicitărilor) exterioare care tind să-l deformeze sau să-l rupă.
2. ~a materialelor = disciplină care studiază stările de tensiune și de deformație ale corpurilor solide sub acțiunea forțelor exterioare.
3. forță care se opune efectului unei alte forțe.
4. obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat, datorită abuzului de antibiotice.
5. forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el.
6. rezistor.
7. putere de a rezista la o boală, la oboseală etc.
8. împotrivire, opoziție; (spec.) respingere a atacurilor inamicului.
9. piedică, obstacol, greutate.
10. mișcare a patrioților care, în țările ocupate de dușmani au luptat împotriva cotropitorilor și a politicii de colaborare cu aceștia; formă de luptă împotriva regimului totalitar comunist.

invadent, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (it. invadente)

1. (persoană, stat, armată) care invadează un teritoriu străin; invadator, cotropitor, năvălitor.
2. (fig.) (despre persoane) care se ocupă necuvenit și enervant de treburile altora.