Dictionar

antistrofă

Parte de vorbire:   s.f.  
Etimologie: (fr. antistrophe, lat. antistropha)

1. răspuns al corului în tragedia antică grecească.
2. a doua stanță într-o poezie lirică grecească, între strofă și epodă.
3. repetare a cuvintelor în ordine inversă în vers, în frază etc.; epiforă.
 

cantată

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cantata, fr. cantate)

1. compoziție vocal-instrumentală solemnă lirică pentru soliști, cor și orchestră, asemănătoare cu oratoriul.
 

canțonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. canzone)

1. poezie lirică medievală cu tematică erotică, divizată în mai multe strofe.
2. cântec italian pe mai multe voci din epoca Renașterii, transcris apoi pentru instrumente spre a deveni o formă polifonică strofică.
 

canțonetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. canzonetta)

1. mic cântec popular italian, de origine napolitană; (p. ext.) cântec scurt.
2. poezie lirică italiană din versuri scurte.
 

contrast

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contraste)

1. deosebire izbitoare între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc.
2. diferență între densitățile extreme ale unei imagini fotografice.
3. efect artistic obținut de un scriitor, pictor etc. prin opoziția ritmului, a ideilor, culorilor.
4. gen de poezie lirică medievală în care era folosit efectul artistic al opozițiilor de ritm, de idei etc.
 

discord 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. discordo)

1. poezie lirică medievală provensală, cu o structură neregulată prin diversitatea strofelor sau chiar a limbilor.