OK
X
vers
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. vers, lat. versus)
1.
ansamblu
de
cuvinte
dispuse
potrivit
anumitor
reguli
de
măsură
și
de
cadență
și
formând
un
rând
dintr-o
poezie.
2.
(p.
ext.;
pl.)
poezie.
avers
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. avers)
1.
(numismatică)
partea
care
poartă
efigia
sau
motivul
esențial;
fața
unei
monede
sau
medalii.
2.
(antonime)
dos,
revers.
invers
Parte de vorbire:
s.n. (pl. -e, -uri)
Etimologie: (cf. fr. inverse)
1.
lucrul
invers;
antiteza
unui
lucru;
ceea
ce
este
opusul,
contrarul
(vorbind
despre
ceva
sau
cineva).
2.
(matematică)
~ul
unui
număr
=
fracție
având
acest
număr
ca
numitor
și
unitatea
ca
numărător
(ex.
~ul
lui
3
este
1/3).
microunivers
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (micro1- + univers)
1.
micul
univers;
microcosm
(3).
revers
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. revers, lat. reversus, germ. Revers)
1.
dos
al
unei
medalii,
monede,
hârtii
scrise
etc.
2.
~ul
medaliei
=
partea
cealaltă,
neplăcută
a
unei
situații,
a
unui
lucru.
3.
(fig.)
aspect,
față
ascunsă
și
în
contrast
izbitor
cu
aspectul
cunoscut
al
unei
situații
etc.
4.
(mil.)
partea
dinspre
inamic
a
șanțului
sau
a
tranșeelor.
5.
(geol.)
suprafață
structurală
slab
înclinată.
travers
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. travers)
1.
partea
de
jos
și
de
sus
a
coastei
unei
nave.
2.
direcție
perpendiculară
pe
axul
longitudinal
al
navei.
3.
vânt
(sau
val)
~
=
vânt
(sau
val)
perpendicular
pe
axul
navei;
la
~
=
perpendicular
față
de
nava
proprie.
4.
nume
generic
pentru
țesăturile
cu
dungi
transversale.
univers
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. univers, lat. universum)
1.
lumea
în
totalitatea
ei,
nemărginită
în
timp
și
în
spațiu,
infinit
de
variată
în
ceea
ce
privește
formele
pe
care
le
ia
materia
în
procesul
dezvoltării
ei;
cosmos.
2.
lumea
locuită;
globul
terestru.
3.
cerc
îngust
al
vieții
cuiva;
mediu
în
care
se
trăiește.
4.
câmp,
domeniu
de
activitate,
de
preocupări.
5.
populație
în
cadrul
unei
operații
statistice.
abhora
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. abhorrer, lat. abhorrere „a se îndepărta cu oroare de”)
1.
a
avea
oroare,
aversiune
pentru
un
lucru
sau
persoană;
a
urî,
a
detesta.
ablactație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. ablactation, lat. ablactatio)
1.
trecere
treptată
și
progresivă
de
la
alimentația
exclusiv
lactată
a
sugarului
la
o
alimentație
diversificată;
ablactare.
2.
încetare
a
secreției
de
lapte
matern.
abreviator
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. abréviateur, lat. abbreviator)
1.
cel
care
abreviază
scrierile
unui
autor.
2.
autor
al
versiunii
scurte
a
unei
lucrări
literare.
3.
funcționar
al
cancelariei
papale
însărcinat
cu
redactarea
minutelor.
absolut, -ă
Parte de vorbire:
adj., adv., s.
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)
1.
adj.
care
nu
comportă
nici
o
restricție,
necondiționat.
2.
total,
complet,
desăvârșit.
3.
adevăr
~
=
adevăr
care
reprezintă
cunoașterea
completă
a
realității;
(fiz.)
mișcare
~ă
=
deplasarea
unui
corp
față
de
un
sistem
de
referință
fix;
zero
~
=
temperatura
cea
mai
joasă
posibilă
(-273ºC).
4.
(mat.;
despre
mărimi)
care
nu
depinde
de
sistemul
la
care
este
raportat.
5.
valoare
~ă
=
valoare
aritmetică
a
unui
număr
algebric,
făcând
abstracție
de
semnul
său;
verb
~
=
verb
tranzitiv
cu
complementul
direct
neexprimat.
6.
s.
n.
principiu
veșnic,
imuabil,
infinit,
la
baza
universului.
7.
ceea
ce
există
în
sine
și
prin
sine.
8.
adv.
cu
desăvârșire,
exact.
abstract, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1.
adj.
gândit
în
mod
separat
de
ansamblul
concret,
real.
2.
în
~
=
pe
bază
de
deducții
logice;
exprimat
(prea)
general,
teoretic;
(despre
un
proces
de
gândire)
greu
de
înțeles;
(mat.)
număr
~
=
număr
căruia
nu
i
se
alătură
obiectul
numărat;
artă
~ă
=
curent
apărut
în
artele
plastice
europene
la
începutul
sec.
XX,
care
se
caracterizează
prin
intelectualizarea,
reducția
abstractă
și
încifrarea
imaginii;
abstracționism.
3.
s.
n.
parte
de
vorbire
provenită
prin
derivare
cu
sufixe
sau
prin
conversiuni
de
la
o
altă
parte
de
vorbire,
având
un
sens
abstract.
4.
~
verbal
=
substantiv
care
provine
de
la
un
verb,
denumind
acțiunea
acestuia.
5.
categorie
filozofică
desemnând
cunoașterea
proprietăților
esențiale
și
generale.
acatalectic
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acatalectique)
1.
(despre
versuri
antice)
cu
unitățile
metrice
complete.