total, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. total)

1. adj. care curpinde totul; întreg, complet, deplin.
2. s. n. (mat.) rezultatul unei adunări; sumă.
3. cantitate întreagă.
4. totalitate, ansamblu.

totalitar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. totalitaire)

1. privitor la totalitarism; care ține de totalitarism.
2. se referă la un regim politic care nu tolerează opoziția.
3. (politică) care aplică sau preconizează dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți.
4. (politică) care operează pe modul partidului unic, interzicând orice opoziție organizată sau personală.
5. (figurat) califică o metodă, un mod autoritar, dictatorial și disprețuitor de a proceda.
6. (rar) care cuprinde totalitatea elementelor unui ansamblu.
7. (antonime) antitotalitar, democratic, liberal.

totalitarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. totalitarisme)

1. regim, concepție politică totalitară.

totalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. totalité)

1. cantitate totală.
2. tot, întreg, ansamblu.

totaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. totaliser)

1. a face totalul, a aduna.
2. a însuma.
3. a generaliza, a sintetiza.

totalizabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. totalisable)

1. care poate fi totalizat.

abioseston

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abioseston)

1. (biologie) mulțimea particulelor detritice suspendate în apă (sărată sau dulce); totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.

acampsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acampsie, cf. gr. a „fără” + kamptein „a îndoi”)

1. (med.) rigiditate anormală a unei articulații, reducând sau împiedicând total flexiunea acesteia.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.

activitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. activité, lat. activitas)

1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acțiune, ocupație.
2. situație a unui ofițer care face parte din cadrele active ale armatei.
3. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanțe radioactive.
4. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacție.
5. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanțe, erupții etc.) în păturile exterioare ale Soarelui.