dictatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dictature, lat. dictatura)

1. (în Roma antică) demnitatea de dictator; timpul cât acesta exercita puterea.
2. formă de guvernare în care puterea supremă aparține unui dictator.
3. conducere a socității exercitată de o clasă socială dominantă.
4. (fig.) putere absolută, fără control; purtare despotică, tiranică.

neodictatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (neo- + dictatură)

1. formă nouă de dictatură.

bonapartism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bonapartisme)

1. formă a dictaturii marii burghezii, în Franța, după victoria revoluției de la sfârșitul sec. XVIII, sub conducerea lui Napoleon Bonaparte.
2. atașament față de dinastia întemeiată de Napoleon.
3. formă de dictatură personală.

dictatorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dictatorial)

1. care se referă la dictatură; care este specific dictaturii; (înv.) dictatoresc, (înv.) dictatoric.
2. care ține de dictator; care este specific dictatorului; (înv.) dictatoresc, (înv.) dictatoric.
3. care este impus cu forța; autoritar.
4. (figurat) care nu admite nicio replică.
5. (antonime) democratic, liberal.

fascist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (it. fascista, fr. fasciste)

1. I. referitor la regimul politic instituit în Italia între 1922 și 1945 de către Mussolini, bazat pe dictatura unui singur partid și pe naționalism.
2. referitor la fascism, care aparține fascismului.
3. care folosește metodele fascismului; care își revendică ideologia din fascism.
4. II. partizan al fascismului și, prin extensiune, al unui regim dictatorial.
5. (prin ext.) calificativ polemic dat oricărei persoane, sau teoriilor lor, de adversarii lor pentru a-i demoniza, a-i discredita.

neodictatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (neo- + dictatură)

1. formă nouă de dictatură.

proudhonism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. proudhonisme)

1. curent reformist utopic care preconiza permanentizarea micii proprietăți private și critica de pe poziții mic-bugheze marea proprietate agricolă, având totodată o atitudine negativă față de lupta de clasă, de revoluția proletară și de dictatura proletariatului.

termidorian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. thermidorien)

1. adj. referitor la evenimentele din 9 termidor (căderea lui Robespierre).
2. s. m. f. pl. nume dat în timpul revoluției burgheze din Franța participanților la lovitura de stat din 9 termidor (27 iulie 1794), care a răsturnat dictatura iacobină.