Dictionar

aera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aérer)

1. a introduce aer proaspăt într-un loc închis; a aerisi.
2. a expune la soare și la aer (lucruri, haine).
 

aeraj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aérage)

1. reînnoirea aerului într-un spațiu închis; ventilație forțată practicată în mine, galerii subterane etc.; aerare, aerisire.
 

aerare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. aera)

1. acțiunea de a aera; aerație.
2. introducere de aer într-un mediu lichid, granulos sau fluid.
3. răcire a cerealelor din componența silozului cu ajutorul aerului.
 

aerarium

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. aerarium)

1. tezaurul public și administrația banilor publici în vechea Romă.
 

aerat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (aera)

1. tratat prin introducere de aer.
2. (despre cereale) răcit cu ajutorul aerului, prin vânturare etc.
3. (despre un text) cu o structură simplă; (despre pagini) spațial.
 

aerație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aération)

1. introducere de aer într-un mediu; aerare; ventilație.
2. răcire a cerealelor depozitate într-un siloz.
 

aerator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérateur)

1. aparat pentru aerație.
2. mașină de lucru în turnătorie pentru afânarea amestecului de formare.
 

aeraj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aérage)

1. reînnoirea aerului într-un spațiu închis; ventilație forțată practicată în mine, galerii subterane etc.; aerare, aerisire.
 

aerator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérateur)

1. aparat pentru aerație.
2. mașină de lucru în turnătorie pentru afânarea amestecului de formare.
 

aerație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aération)

1. introducere de aer într-un mediu; aerare; ventilație.
2. răcire a cerealelor depozitate într-un siloz.
 

aeraulician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aéraulicien)

1. specialist în aeraulică, știința care studiază scurgerea gazelor în conducte.
 

ventilator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ventilateur)

1. aparat, dispozitiv care asigură primenirea aerului în încăperi, aerajul minelor etc.
 

ventilație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ventilation, lat. ventilatio)

1. împrospătare a aerului dintr-un spațiu închis; ventilare, aerație, aeraj.
2. ~ pulmonară = circulația aerului prin căile respiratorii și plămâni.
3. sistem, instalație care împrospătează aerul într-o încăpere etc.