OK
X
afazie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aphasie)
1.
pierdere,
totală
sau
parțială,
a
posibilității
de
exprimare
a
cuvintelor,
datorată
unei
leziuni
a
cortexului;
disfazie.
acatafazie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acataphasie)
1.
așezare
greșită
a
cuvintelor
în
vorbire.
2.
(med.)
tulburare
de
comunicare
verbală
constând
în
dezacordul
între
ideație
și
vorbire.
catafazie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cataphasie)
1.
tulburare
a
vorbirii,
repetarea
mecanică
a
acelorași
fraze
sau
cuvinte.
diafazie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (engl. diaphasia)
1.
(lingvistică)
variația
de
limbă
în
funcție
de
contextul
situațional
în
care
are
loc
comunicarea.
jargonafazie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. jargonaphasie)
1.
tulburare
de
limbaj
constând
din
folosirea
de
către
bolnavi
a
unor
cuvinte
noi,
inexistente.
parafazie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. paraphasie)
1.
afazie
caracterizată
prin
înlocuirea
cuvintelor
indicate
cu
altele
fără
nici
o
legătură
logică
între
ele.
afazic, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. aphasique)
1.
I.
de
afazie,
privitor
la
afazie.
2.
care
suferă
de
afazie
(pierderea
capacității
de
a
vorbi
sau
de
a
înțelege
limbajul).
3.
II.
persoană
care
suferă
de
afazie.
afaziologie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. aphasiologie)
1.
studiul
științific
al
afaziei
(pierderea
vorbirii
din
cauza
unei
tulburări
funcționale).
asilabie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. asyllabie)
1.
varietate
de
afazie,
incapacitatea
de
a
forma
silabe,
deși
bolnavul
recunoaște
literele
separat.
autonomazie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. autonomasia)
1.
formă
de
afazie
amnezică,
dificultatea
de
a-și
aminti
nume
proprii
sau
substantive.
disfazie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. dysphasie)
1.
(med.)
tulburare
de
neurodezvoltare
care
face
ca
o
persoană
să
aibă
dificultăți
în
a
produce
și
uneori
a
înțelege
limbajul;
afazie.
disprozodie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dysprosodie)
1.
anomalie
de
ritm
și
de
intonație
în
cazurile
de
afazie.