Dictionar

calvin, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (/Jean/ Calvin)

1. I. care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, (înv.) calvinist.
2. II. adept al calvinismului; (înv.) calvinist.
3. persoană care profesează doctrina lui Calvin.
 

calvinește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (calvin + -ește)

1. în felul calvinilor.
 

calvinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calvinisme)

1. cult religios protestant care suprimă complet ceremoniile și reduce sfintele taine la botez și cuminecătură.
 

calvinist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. calviniste)

1. I. care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvin, calvinesc.
2. referitor la Jean Calvin, un teolog protestant; calvin, calvinesc.
3. II. adept al calvinismului; calvin.
 

calviniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (calvin + -iza)

1. tr., refl. a face să treacă, a trece la calvinism.
 

calvinizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (calviniza)

1. faptul de a (se) calviniza; trecere la calvinism; calvinire.
 

arminianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. arminisme)

1. doctrină protestantă fundată de episcopul olandez Arminius, care combătea rigorismul calvinist.
 

calvin, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (/Jean/ Calvin)

1. I. care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvinesc, (înv.) calvinist.
2. II. adept al calvinismului; (înv.) calvinist.
3. persoană care profesează doctrina lui Calvin.
 

calvinist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. calviniste)

1. I. care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvin, calvinesc.
2. referitor la Jean Calvin, un teolog protestant; calvin, calvinesc.
3. II. adept al calvinismului; calvin.
 

calviniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (calvin + -iza)

1. tr., refl. a face să treacă, a trece la calvinism.
 

prezbiterian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. presbytérien)

1. I. referitor la prezbiterianism, propriu prezbiterianismului.
2. II. adept al prezbiterianismului (formă de protestantism calvinist care s-a dezvoltat în Scoția și apoi, în special, în Irlanda de Nord și Statele Unite).
3. nume dat în Anglia protestanților care nu recunosc autoritatea episcopală.
 

prezbiterianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. presbytérianisme)

1. sistem ecleziastic preconizat de Calvin, care conferea conducerea bisericii unui corp mixt de pastori și laici.
2. confesiune protestantă, desprinsă din anglicanism, care nu recunoaște autoritatea episcopilor.