OK
X
comuniune
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. communion, lat. communio)
1.
legătură
trainică,
unire
strânsă.
2.
euharistie.
comunia
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. communier)
1.
tr.,
intr.
a
(se)
împărtăși.
2.
(fig.)
a
fi
în
comuniune
de
idei
sau
de
sentimente.
comuniant, -ă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. communiant)
1.
cel
care
primește,
sau
care
face
comuniunea
(2).
confraternitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. confraternité)
1.
relațiile
și
sentimentele
care
există
între
confrați;
confrerie,
(înv.)
confrăție.
2.
raporturi
amicale
bazate
pe
o
comuniune
de
idei,
de
preocupări;
confrerie,
(înv.)
confrăție.
mistică
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (cf. fr. mystique)
1.
doctrină
și
practică
religioasă
care
tinde
prin
asceză,
meditație
etc.
să
determine
un
contact
direct
sau
o
comuniune
între
om
și
divinitate;
misticism.
2.
(prin
ext.)
un
sistem
de
afirmații
referitoare
la
un
obiect
care
este
pus
mai
presus
de
orice
discuție
sau
căruia
i
se
atribuie
un
fel
de
virtute
magică;
(prin
ext.)
orice
ideal
(ex.
~a
păcii).
manducație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat. manducatio, fr. manducation)
1.
acțiunea
de
a
mânca,
cuprinde
toate
funcțiile
anterioare
digestiei
(apucare,
mestecare,
insalivație,
înghițire);
(rar)
mâncare.
2.
(relig.
cat.)
comuniune
euharistică.