considerent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. considérant)

1. punct de vedere; părere.
2. argument (logic), motiv.
3. (jur.; pl.) partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cu motivarea soluției date de acest organ.

considerație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. considération, lat. consideratio)

1. stimă, respect.
2. motiv, considerent, rațiune.
3. a avea (sau a lua) în ~ = a ține seama de..., a avea în vedere.
4. părere, reflecție, idee.

rațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. ratio)

1. facultate a omului de a cunoaște, operând cu noțiuni, judecăți, raționamente, de a pătrunde dincolo de aparențele lucrurilor și fenomenelor; judecată, gândire; inteligență.
2. motiv, cauză, justificare, temei.
3. ~ de stat = teorie politică și diplomatică potrivit căreia interesele generale primează asupra oricăror considerente de drept sau morală.
4. ~ a de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică existența (unui lucru).
5. scop, țel.

scrupul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. scrupule, lat. scrupulum)

1. sentiment dezvoltat al cinstei, al corectitudinii, al onoarei.
2. fără (sau lipsit de) ~e = fără nici un considerent moral în atingerea unui scop; imoral, incorect.

utilitarist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. utilitariste)

1. I. care se referă la teoria utilitaristă, care aparține utilitarismului; utilitar.
2. care adoptă preceptele utilitarismului, conform cărora o situație sau o perspectivă trebuie avută în vedere numai în raport cu avantajele pe care le aduce.
3. care se bazează pe considerente practice.
4. care are în vedere, care urmărește numai utilul.
5. II. adept al utilitarismului.
6. cel care vede în toate numai profitul personal și utilitatea.