Dictionar

scrupul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. scrupule, lat. scrupulum)

1. sentiment dezvoltat al cinstei, al corectitudinii, al onoarei.
2. fără (sau lipsit de) ~e = fără nici un considerent moral în atingerea unui scop; imoral, incorect.
 

scrupulos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. scrupuleux, lat. scrupulosus)

1. care are scrupule; cinstit, corect.
2. care își face conștiincios, cu exactitate datoria.
3. făcut îngrijit, conștiincios.
 

scrupulozitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. scrupulosité, lat. scrupulositas)

1. însușirea de a fi scrupulos; corectitudine.
2. conștiinciozitate, exactitate, meticulozitate.
 

scrupulum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. scrupulum)

1. a 24-a parte dintr-o uncie în sistemul unităților de măsură roman.
 

acurat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj. (înv.), II. adv. (înv.)  
Etimologie: (it. accurato)

1. I. care se face sau se desfășoară cu multă grijă; îngrijit, lucrat cu îngrijire.
2. care pune mare grijă și precizie în ceea ce face; scrupulos.
3. II. cu mare grijă, atenție și sârguință; exact, întocmai.
 

acuratețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. accuratezza)

1. exactitate, corectitudine, precizie; scrupulozitate.
 

arivism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. arrivisme)

1. comportament de arivist, persoană hotărâtă să reușească, să parvină prin orice mijloace și cu orice preț.
2. comportament inspirat de o ambiție fără scrupule.
 

bandit

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. bandit, it. bandito)

1. persoană care face parte dintr-o bandă de răufăcători; gangster, brigand, tâlhar.
2. (fam.) persoană criminală, persoană care săvârșește acțiuni ilegale.
3. (fig.) persoană lacomă și fără scrupule; nemernic; ticălos; netrebnic.
 

cinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)

1. adj. care denotă sfidare; sarcastic, sfidător, insolent, nerușinat.
2. școală ~ă = școală filozofică greacă din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură.
3. s. m. filozof aparținând acestei școli.
4. adj., s. m. f. (cel) care exprimă deschis și fără jenă atitudini și gânduri condamnabile; (om) nerușinat, fără scrupule.
 

conștiincios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. consciencieux)

1. care este scrupulos; care este harnic, meticulos; care își face datoria; corect, cinstit.
2. care se străduiește să se conformeze cu scrupulozitate cerințelor conștiinței morale sau profesionale.
3. care este făcut cu conștiință, cu aplicare și minuțiozitate; făcut cu scrupulozitate.
4. (antonim) neconștiincios.