OK
X
colon 1
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. colonus)
1.
(în
Imperiul
Roman
și
în
evul
mediu)
muncitor
agricol
legat
de
pământul
pe
care
îl
lucra,
obligat
să
plătească
dijmă
proprietarului
și
să
presteze
corvezi.
colonat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. colonatus, fr. colonat)
1.
stare
de
colon1;
formă
de
organizare
socială,
spre
sfârșitul
Imperiului
Roman,
caracterizat
prin
legarea
tot
mai
strânsă
a
colonilor1
de
pământul
pe
care
îl
munceau
și
pentru
care
plăteau
dijmă
și
prestau
corvezi.
ilot
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. ilote, lat. ilota)
1.
(în
Sparta
antică)
sclav
obligat
să
plătească
dijmă
proprietarilor
funciari
și
să
servească
în
armată.
2.
(fig.)
persoană
exploatată.
dijmui
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (dijmă + -ui)
1.
a
lua
dijma,
a
face
să
plătească
dijmă;
a
zeciui.
2.
a
lua
pe
nedrept,
a
sustrage,
a
fura.
3.
(fam.)
a-și
face
în
mod
abuziv
parte
din
ceva.
4.
(fig.)
(cu
referire
la
epidemie)
a
decima.
beilicciu
Parte de vorbire:
s.m. (înv.)
Etimologie: (tc. beylikgy)
1.
funcționar
turc
însărcinat
cu
cumpărarea
forțată
de
oi,
la
prețuri
fixate
de
turci,
în
favoarea
sultanului
sau
cu
strângerea
dijmei
de
oi,
în
Țările
Române.
2.
agent
care
strângea
dijma,
beilicul.
3.
(var.)
(înv.)
beglicgiu,
begligiu,
beiliciu.
beilic
Parte de vorbire:
s.n. (tc. înv.)
Etimologie: (tc. beylik)
1.
conac
în
care
se
găzduiau
beii
sau
demnitarii
turci
veniți
ca
trimiși
ai
Porții
în
Țările
Românești.
2.
cumpărătură
de
oi
făcută
pe
seama
sultanului
și
mai
mult
cu
de-a
sila,
pe
prețuri
stabilite
dinainte;
dare
sau
dijmă,
mai
ales
în
oi,
plătită
stăpânirii.
3.
muncă
gratuită
în
folosul
beiului
sau
al
stăpânirii.
4.
(var.)
beilâc,
(pop)
beilei.