Dictionar

evacuator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. évacuateur)

1. adj. care permite evacuarea.
2. s. n. deversor pentru evacuarea debitelor excedentare de apă, a aluviunilor etc.
 

golit; evacuat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT evacuatus
2. FR vidé
3. EN emptied; evacuate; exolate
4. DE entleert; geleert
5. RU опорожненный; опустевший
6. HU kiüresített, eltávolított, levezetett
 

cenotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cénotique)

1. (med.) care provoacă cenoza; evacuator, purgativ.
 

dejecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déjection, lat. deiectio)

1. evacuare a excrețiilor din corp; materia evacuată.
2. scurgeri provenite din industrii, din gospodării, care degradează apele naturale în care se scurg.
3. con de ~ = grămadă de pietriș, de nisip etc. care se depune în regiunea inferioară a unui torent, având forma unei jumătăți de con turtit; agestru.
4. (pl.) materii pe care le aruncă vulcanii.
 

efuzor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. effuseur)

1. partea din spate, cu secțiune crescătoare, prin care sunt evacuate gazele arse dintr-un reactor.
 

evacuare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (evacua)

1. acțiunea de a evacua.
2. eliminare a conținutului unui organ sau a unei formații patologice.
3. fază din ciclul motoarelor cu ardere internă, sau al turbinelor cu gaze, în care gazele sunt evacuate după ce au efectuat lucrul mecanic; purgare.
 

fecal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fécal)

1. referitor la materiile fecale.
2. materii ~e (și s. f. pl.) - resturi ale digestiei, evacuate prin anus; excremente.
 

flatuozitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. flatuosité)

1. (med.) gaz acumulat în intestin, care este evacuat prin gură sau prin anus; flatulență.