OK
X
gara
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. garer)
1.
a
adăposti
(automobile,
tramvaie
etc.)
într-un
garaj
sau
într-un
depou;
a
trage
o
locomotivă,
un
tren
pe
o
linie
de
garaj.
gară
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. gare)
1.
stație
de
cale
ferată.
2.
~
maritimă
(sau
fluvială)
=
ansamblu
clădirilor
și
instalațiilor
portuare
amenajate
pentru
îmbarcarea-debarcarea
mărfurilor
și
călătorilor.
aerogară
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aérogare)
1.
ansamblu
de
clădiri
ale
serviciilor
unui
aeroport.
autogară
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (auto- + gară)
1.
gară
pentru
autovehicule;
gară
pentru
autobuze
și
autocamioane.
egara
Parte de vorbire:
vb. tr. (înv.)
Etimologie: (cf. fr. égarer)
1.
a
induce
în
eroare;
a
deruta.
eligară
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. héligare)
1.
ansamblul
instalațiilor
de
pe
un
eliport
puse
la
dispoziția
pasagerilor.
foggara
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. foggara)
1.
galerie
subterană
de
irigație
în
Sahara.
garaj
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. garage)
1.
loc
de
adăpostire
(și
deservire
tehnică)
pentru
autovehicule.
2.
linie
de
~
=
linie
de
legătură
între
un
depozit
de
încărcare-descărcare
a
vagoanelor
și
liniile
pe
care
circulă
trenurile.
asignat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. assignat)
1.
hârtie-monedă
convertibilă
în
aur,
garantată
în
ipotecă
asupra
domeniilor
statului.
asigura
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. assurer)
1.
tr.
a
da
o
garanție
pentru
înfăptuirea
unui
lucru;
a
face
ceva
sigur;
a
garanta.
2.
tr.,
refl.
a(-și)
lua
măsuri
de
siguranță,
a
(se)
încredința.
3.
a
încheia
un
contract
pentru
ocrotire
materială
în
caz
de
boală,
de
calamități,
accidente
etc.
autogară
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (auto- + gară)
1.
gară
pentru
autovehicule;
gară
pentru
autobuze
și
autocamioane.
aval 2
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aval)
1.
(fin.)
act
prin
care
cineva
garantează
plata
de
la
scadență
a
unei
cambii;
gir,
garanție.
avalist
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. avaliste, germ. Avalist)
1.
cel
care
garantează
plata
unei
cambii
prin
aval;
girant;
avalizator.
avaliza
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. avaliser)
1.
(fin.)
a
da
avalul
unei
cambii
(avalul
este
socotit
că
rezultă
din
simpla
semnătură
a
avalistului
pusă
pe
fața
cambiei);
a
garanta
(o
cambie).