Dictionar

iscălire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. iscăli)

1. acțiunea de a (se) iscăli și rezultatul ei.
2. scriere a numelui pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc. pentru a întări, a autentifica etc.; iscălit.
 

fiscal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fiscal)

1. referitor la fisc sau fiscalitate; referitor la impozite și taxe.
2. paradis ~ = teritoriu cu impozitare foarte scăzută.
3. timbru ~ = marcă oficială destinată să dovedească că s-au plătit anumite categorii de taxe sau impozite.
 

parafă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paraphe)

1. trăsătură sau trăsături cu care se termină de obicei o iscălitură.
2. semnătură prescurtată; pecete cu semnătura cuiva.
 

semna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. signer)

1. tr., intr., refl. a (se) iscăli.
 

semnat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (semna)

1. acțiunea de a (se) semna și rezultatul ei; semnare, iscălire.
2. scriere a numelui la sfârșitul unei scrisori, unui contract sau a oricărui act, pentru a-l certifica, pentru a-l confirma, pentru a-l face valabil.
 

semnătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. signature)

1. inscripția numelui, într-o formă anume și recunoscută, aplicată de o persoană pe un scris pentru a certifica exactitatea acestuia, pentru a-i aproba conținutul sau pentru a-și asuma responsabilitatea pentru acesta; iscălitură.
 

subscrie

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. souscrire, lat. subscribere)

1. tr. a semna, a aproba semnând (un act), a iscăli; (p. ext.) a-și da consimțământul, a încuviința.
2. intr. a aduce o contribuție bănească.