abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

achiu

Parte de vorbire:  I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)

1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).

ave

Parte de vorbire:  interj.  
Etimologie: (lat. ave)

1. cuvânt latin, folosit de romani ca salutare, însemnând „salut” sau „bună”.

con (3)

Parte de vorbire:  prepoziție  
Etimologie: (it. con)

1. (muz.) prepoziție, însemnând „cu”, ce ajută la compunerea unor termeni de mișcare (ex. con brio, con calore et cetera).

concret, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. concret, lat. concretus)

1. adj. care se poate percepe prin simțuri; palpabil.
2. (despre substantive) care denumește obiecte perceptibile prin simțuri.
3. muzică ~ă = muzică pe baza prelucrării unui complex de sunete (muzicale sau zgomote) cu ajutorul aparaturii electronice.
4. precis, (bine) determinat.
5. s. n. categorie filozofică desemnând unitatea multiplelor determinări, însușiri, laturi ale obiectelor și fenomenelor.

considerativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. considératif)

1. care consideră, care reflectă.
2. stare ~ă = stare sufletească de observare și meditație; expresie ascetică desemnând starea unui suflet care reflectă.