conotativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. connotatif)

1. referitor la conotație; (despre sensul cuvintelor) suplimentar față de denotația cuvântului; reieșind din experiența personală, din context; figurat.
2. (despre stil) dominat de conotații.

denotativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dénotatif)

1. (despre sensul cuvintelor) corespunzător denotației; obișnuit, precis.
2. (despre stil) neutru, obiectiv, lipsit de conotații.

enarmonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. enharmonique)

1. (muzică) care prezintă enarmonie; care se datorează enarmoniei.
2. (despre sunete) de aceeași înălțime, dar cu denumiri, notații diferite.
3. (la vechii greci; despre genuri muzicale) caracterizat prin folosirea tetracordului compus din trei sunete.

enarmonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enharmonie)

1. raport între două sunete muzicale care au aceeași înălțime, dar cu notații diferite.

microsoft

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. microsoft)

1. (inform.) limbaj de programare de nivel înalt, simplu, cu instrucțiuni din cuvinte ale limbii engleze și notații matematice.

variabil, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. variable, lat. variabilis)

1. adj. care variază; schimbător.
2. (despre cuvinte) care are forme flexionare, flexibil.
3. capital ~ = parte a capitalului cheltuită pentru cumpărarea forței de muncă.
4. s f. (mat.) mărime care ia succesiv diferite valori; element generic al unei mulțimi.
5. (inform.) element al limbajului formalizat reprezentând un nume care semnifică o clasă ai cărei membri sunt denotații săi posibili.
6. (stat.) caracteristică putând prezenta variație de la un element la altul al unei colectivități.