Dictionar

protestant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. protestant)

1. I. referitor la protestantism, la protestanți; reformat, (înv.) protestanticesc.
2. care aderă la una dintre confesiunile reformate (sau la o biserică sau o sectă care este descendentă din aceasta).
3. care aparține religiei reformate.
4. II. adept al protestantismului.
5. adept al religiei reformate.
6. (antonime) catolic, (înv.) papist.
 

protestantism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. protestantisme)

1. confesiune religioasă creștină care s-a rupt de catolicism prin mișcarea Reformei din sec. XVI: bisericile luterană, reformată, anglicană, unitariană și numeroase secte.
 

arminianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. arminisme)

1. doctrină protestantă fundată de episcopul olandez Arminius, care combătea rigorismul calvinist.
 

baptism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baptisme)

1. doctrină a unei secte creștine protestante care nu admite botezul decât la vârsta adultă.
 

biblic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. biblique)

1. referitor la Biblie; din timpul evocat de Biblie; (prin ext.) străvechi.
2. societate ~ă = asociație protestantă fondată pentru studiul și răspândirea Bibliei.
 

calvinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calvinisme)

1. cult religios protestant care suprimă complet ceremoniile și reduce sfintele taine la botez și cuminecătură.
 

calvinist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. calviniste)

1. I. care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvin, calvinesc.
2. referitor la Jean Calvin, un teolog protestant; calvin, calvinesc.
3. II. adept al calvinismului; calvin.
 

confirmație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confirmation, lat. confirmatio)

1. ritual catolic oficiat (de un episcop), în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit șapte ani.
2. act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă jurământul botezului înainte de împărtășanie.