Dictionar

radioactiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. radioctif, germ. radioaktiv)

1. (despre elemente) care prezintă radioactivitate.
2. referitor la radioactivitate.
 

radioactivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. radioactivité, germ. Radioaktivität)

1. proprietate a unor elemente de a emite, prin dezintegrare spontană, radiații corpusculare și electromagnetice.
 

actinide

Parte de vorbire:  s.n. pl.  
Etimologie: (fr. actinides, germ. Aktiniden)

1. grupă de elemente radioactive cu proprietăți analoage actiniului.
 

actinifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actinifère)

1. care produce emanații radioactive.
 

actiniu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actinium)

1. element chimic radioactiv din minereurile de uraniu.
 

activitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. activité, lat. activitas)

1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acțiune, ocupație.
2. situație a unui ofițer care face parte din cadrele active ale armatei.
3. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanțe radioactive.
4. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacție.
5. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanțe, erupții etc.) în păturile exterioare ale Soarelui.
 

americiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. américium)

1. (chimie) element radioactiv sintetic aparținând seriei chimice a actinidelor, obținut din uraniu prin bombardarea acestuia cu particule α accelerate, cu numărul atomic 95 și simbolul Am.
2. (var.) americium.
 

astatiniu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Astatinium, fr. astatine)

1. (chimie) element chimic radioactiv din grupul halogenilor, cu numărul atomic 85 și simbolul At.
2. (var.) astatin.