robustețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. robustesse)

1. faptul de a fi robust; putere, vigoare fizică.

doric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dorique, lat. doricus, gr. dorikos)

1. ordin ~ = ordin arhitectonic în Grecia antică, caracterizat prin robustețe și sobrietate, prin coloane fără bază, cu friza decorată cu triglife și metope.
2. (despre elemente arhitecturale, clădiri) în stil doric.
3. (muz.) mod ~ = mod melodic a cărui scară muzicală se deosebește de cea a modului minor natural prin faptul că treapta a 4-a urcată, în loc să formeze cu tonica o sextă mică, formează o sextă mare.

romanic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. romanico, germ. romanisch)

1. descendent din romani.
2. limbi ~ce = grup de limbi care au la bază limba latină; neolatin.
3. care se ocupă cu limbile romanice.
4. artă ~ă = artă dezvoltată, în arhitectură, în țările europene, supuse influenței catolice, în sec. X-XIII, care preia unele trăsături ale artei bizantine și în special elemente din arta carolingiană (severitate, masivitate și robustețe, volume prismatice și cilindrice ale navelor, absidelor și turnurilor etc.).

toscan, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. toscan, it. toscano)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Toscana.
2. adj. ordin ~ = ordin arhitectonic roman imitat după ordinul doric, printr-o mare simplitate, cu aspect de robustețe puțin greoaie.
3. (s. n.) dialect vorbit în Toscana, baza limbii italiene moderne.