silit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. silite, germ. Silit)

1. carbură de siliciu.

silitros, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (silitră + -os)

1. care conține silitră; care este de natura silitrei; (înv.) salpetros, (înv.) silitricios.

amigdalită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amygdalite)

1. inflamație a amigdalelor; tonsilită.

benevol, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bénévole, lat. benevolus)

1. făcut de bunăvoie, nesilit.

caz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. casus, fr. cas)

1. împrejurare, situație, circumstanță.
2. ~ de conștiință = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conștiința.
3. a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calitățile, meritele cuiva.
4. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute).
5. (med.) individ care reprezintă o situație exemplară.
6. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcții sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului.

diligent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. diligens, fr. diligent)

1. sârguitor, silitor.

forțat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (forţa)

1. făcut, impus cu forța, silit, nefiresc.
2. curs ~ (al unei valori) = curs impus, ducând la obligația legală de a primi ca hârtie-monedă neconvertibilă în aur; marș ~ = marș în care trupele execută în 24 de ore o deplasare mai mare decât în mersul normal; aterizare ~ă = aterizare impusă de împrejurări nefavorabile.
3. făcut prin violență, printr-un efort deosebit.
4. (despre închizători, uși) deschis, spart cu forța.
5. (despre râs, gesturi etc.) silit, nenatural.

roburit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. roburite)

1. substanță explozivă conținând silitră, folosită în mine.