Dictionar

sublimare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (sublima)

1. acțiunea de a sublima și rezultatul ei; sublimație.
2. (chimie) schimbare de stare: acțiune de sublimare, trecere directă de la starea solidă la starea gazoasă.
3. (figurat) acțiune de purificare, transformare prin înălțare.
4. (psihanaliză) mecanism de apărare care vizează transformarea și direcționarea anumitor instincte sau sentimente către scopuri de valoare socială sau emoțională superioară.
 

ablativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. care poate suferi ablațiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).
 

gazifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. gazéifier)

1. a transforma un combustibil lichid sau solid într-un gaz prin vaporizare, sublimare sau reacții chimice.
 

liofilizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (liofiliza)

1. procedeu de conservare a unor produse biologice, alimentare, medicamente prin sublimarea apei cu ajutorul vidului din produsele în prealabil congelate.
 

sublimat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Sublimat, fr. sublimé)

1. produs obținut prin sublimare.
2. ~ corosiv = biclorură de mercur, albă, cristalizată, foarte toxică, dezinfectant extern.
 

sublimătoare

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (sublima + -toare, cf. fr. sublimatoire)

1. (alchimie) vas folosit pentru sublimare; sublimator, (rar) sublimatoriu.
 

sublimatoriu, -ie

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. sublimatoire)

1. I. care servește la sublimare; care este folosit pentru a efectua sublimarea.
2. (psihanaliză) care permite sublimarea, care este specific sublimării.
3. II. vas în care se realizează sublimarea; sublimator, (înv.) sublimătoare.