vaccinare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. vaccina)

1. acțiunea de a vaccina și rezultatul ei; inoculare; vaccinație.
2. acțiunea de a inocula un organism cu un preparat microbian atenuat în încercarea de a induce o stare de imunitate la un anumit microb sau virus.

hemovaccinare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. hémovaccination)

1. inoculare sub dermă de sânge sau de plasmă sangvină.

primovaccinare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. primovaccination)

1. prima inoculare a unui vaccin (antivariolic).

revaccinare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. revaccina)

1. acțiunea de a revaccina și rezultatul ei.
2. acțiunea de a inocula o nouă doză de vaccin pentru a prelungi imunitatea oferită de vaccinarea anterioară.
3. (sinon.) rapel.

serovaccinare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. sérovaccination)

1. tratament prin administrarea simultană de vaccin și de ser specific.

revaccina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. revacciner)

1. a vaccina din nou.
2. a repeta o vaccinare.

scarificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. scarification, lat. scarificatio)

1. acțiunea de a scarifica și rezultatul ei; scarificare.
2. (med.) incizie superficială făcută în piele cu un instrument (bisturiu, lanțetă, scarificator, vaccinostil) pentru a produce un flux de sânge sau serozitate, pentru a efectua o vaccinare, o reacție cutanată sau pentru a introduce în epidermă anumite medicamente.
3. (etnologie) incizie efectuată pe piele pentru a obține cicatrici, constituind o marcă tribală, un rit de inițiere sau care răspund doar unor scopuri estetice.
4. (agricultură) defrișarea și afânarea cu ajutorul unui scarificator.
5. (arboricultură) incizie efectuată pe scoarța unui pom fructifer (sau pe o ramură de viță de vie) pentru a împiedica curgerea sevei în apropierea fructelor.
6. (var.) scarificațiune.

vaccin

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. vaccin, lat. vaccinus)

1. preparat biologic din microbi sau toxine atenuate, care este inoculat în organism în scopul obținerii imunității.
2. (prin meton.) inocularea în sine, vaccinarea.
3. urmă lăsată pe corp de o vaccinare.

VACCIN-, VACCINO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. vaccin/o/-, cf. lat. vaccinus)

1. „vaccin, vaccinare”.

vaccinal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vaccinal)

1. referitor la vaccin; care aparține vaccinului; vaccinic.
2. care se referă la vaccinare, care se datorează vaccinării.
3. calendar ~ = cadrul de reglementare pentru vaccinările recomandate și obligatorii în primii ani de viață.
4. (sănătate publică) pașaport ~ = document care atestă că o persoană a fost vaccinată împotriva unei boli și care îi permite să călătorească sau să aibă acces la anumite locuri (cinema, restaurante, teatre) sau servicii.
5. (var.) (înv.) vacinal.

vaccinogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vaccinogène)

1. referitor la producerea unui vaccin; care produce vaccin.
2. care se referă la vaccinare; care este în legătură cu vaccinarea.