alerta

Parte de vorbire:  I. vb. tr, II. vb. intr.  
Etimologie: (fr. alerter)

1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.
2. (mil.) a ordona unei formații militare să fie pregătită de intervenție.
3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.
4. a atrage atenția, a preveni.
5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.

alertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convențional internațional folosit pentru a atrage atenția asupra evoluției diverselor fenomene cerești.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.

apela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. appeler, lat. appellare)

1. intr. a se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a face apel, a recurge la cineva; a se adresa cuiva cu voce tare (sau într-un mod care atrage atenția); a chema.
2. (înv.) a se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a anula sentința dată de o instanță inferioară; a face apel.
3. tr. (inform.) a rula (un program).
4. a contacta pe cineva prin telefon.

atent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. attentus)

1. cu atenția îndreptată spre cineva sau ceva.
2. (și adv.) cu atenție.
3. amabil, politicos, prevenitor.

avertiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. avertir)

1. a atrage cuiva atenția, a înștiința în prealabil, a preveni.

blocare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bloca)

1. acțiunea de a (se) bloca.
2. (poligr.) culegere intenționată a uneia sau a mai multor litere cu floarea în jos pentru a atrage atenția corectorului.
3. (cont.) ~ a contului = sistare de către bancă a plăților din contul de decontare al unei întreprinderi sau instituții.
4. imposibilitate de funcționare, de aplicare a unei reguli.