Dictionar

bazilică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. basilica, fr. basilique, lat. basilica)

1. edificiu public roman de formă dreptunghiulară, cu interiorul împărțit prin șiruri de coloane, care servea ca loc de judecată, bursă comercială sau loc de adunări.
2. biserică din primele secole ale creștinismului, după planul bazilicilor romane.
3. biserică catolică de mari proporții.
 

bazilicale

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. basilicorum libri)

1. colecție de legi juridice publicate de unii împărați bizantini.
 

atrium/atriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. atrium)

1. curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane.
2. spațiu deschis, înconjurat uneori de coloane, la intrarea într-o bazilică.
3. (anat.) auricul.
4. spațiu gastric la spongieri, care comunică cu exteriorul prin oscul.
5. culoar care înconjură un con vulcanic secundar, îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi.
 

latin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. latinus, fr. latin)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Latium /Italia/, care aparținea Romei antice.
2. roman.
3. (s. f.) limbă italică vorbită de romani.
4. adj. arhitectură ~ă = stil roman degenerat, având ca tip bazilica romană.
5. (mar.) velă ~ă = pânză triunghiulară învergată pe o antenă.
 

tribunal

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. tribunal)

1. estradă amenajată într-o bazilică romană sau într-o unitate militară, pe care stăteau magistrații și, respectiv, comandanții.
2. instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale).
3. local în care funcționează o astfel de instanță.
4. complet care judecă o cauză, un proces.