Dictionar

concherant, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (fr. conquérant)

1. care cucerește, care supune prin forța armelor; ocupant.
2. care caracterizează pe cel care cucerește, pe cel căruia îi place să cucerească.
3. (la figurat) care subjugă prin farmec; cuceritor.
4. (var.) concuerant.
 

eupatrizi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. eupatrides)

1. pl. (în Grecia antică) descendenți ai familiilor de cuceritori, clasa nobililor deținători de pământuri.
 

franc 3, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. franc, franque)

1. s. m. (locuitor) dintr-o uniune de triburi germane, care trăiau în sec. III, pe cursul inferior al Rinului.
2. (s. f.) limbă germanică vorbită la început de franci, cuceritorii Galiei.
 

maur, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ., fr. Maure, lat. Maurus)

1. s. m. (pl.) nume dat în antichitate de romani populației băștinașe din nord-vestul Africii (berberi), în evul mediu cuceritorilor arabi ai Spaniei.
2. adj. din vechea Mauritanie.
3. care aparține maurilor; mauresc, moresc.
4. stil ~ = stil arhitectonic caracteristic populației maure.
 

tribut

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. tribut, lat. tributum)

1. obligație în bani impusă unui popor învins de către cuceritor; bir; impozit plătit de către provincii împăraților în antichitate și în evul mediu.
2. obligație, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contribuție în general.
3. a-și da (sau a-și aduce) ~ul = a contribui la ceva.