Dictionar

aferent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afférent, lat. afferens)

1. în legătură cu ceva.
2. care se cuvine, revine cuiva.
3. (anat.; despre vase, nervi) care merge de la periferie către un centru important sau un organ.
 

contracambie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (contra1- + cambie)

1. cambie la vedere, trasă asupra unuia dintre giranții anteriori de către orice persoană, care se despăgubește astfel de suma ce i se cuvine.
 

exacțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exaction, lat. exactio)

1. acțiune a unui perceptor fiscal care pretinde de la contribuabili mai mult decât se cuvine ca aceștia să dea în mod legal; încasare de impozite abuzivă, spoliere.
 

exorbita

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (după it. esorbitare)

1. a ieși din orbită; a părea să iasă din orbită.
2. (fig.) a ieși din limitele stabilite; a întrece măsura; a trece peste ceea ce se cuvine.
 

recompensă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. récompense)

1. apreciere, răsplată a rezultatelor muncii, a unor merite sau realizări; gratificație.
2. (jur.) sumă de bani ce se cuvine unui inventator sau inovator care cedează statului invenția sau inovația sa.
 

revendica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. revendiquer)

1. a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparține cuiva și care se află în posesiunea altcuiva.
2. a cere, a pretinde.