Dictionar

dezorienta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désorienter)

1. tr., refl. a face să-și piardă sau a-și pierde simțul orientării, a nu recunoaște locul unde se află.
2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta.
 

dezorientare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (dezorienta)

1. acțiunea de a dezorienta; descumpănire, uluire, deconcertare.
2. pierdere a capacității individului de a-și reprezenta situația în timp și spațiu, de a identifica propria persoană sau a celorlalți.
 

dezorientat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dezorienta)

1. care nu se poate orienta, nu știe unde se află sau încotro să se îndrepte.
2. (fig.) care nu știe ce hotărâre să ia într-o anumită situație; descumpănit, deconcertat.
 

bulversa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bouleverser)

1. a întoarce pe dos, a pune în dezordine.
2. a modifica total.
3. (fig.) a zăpăci, a dezorienta.
 

debusola

Parte de vorbire:  vb. tr., intr.  
Etimologie: (fr. déboussoler)

1. a-și pierde busola; a face pe cineva să nu mai știe unde se află; a (se) dezorienta.
 

debusolat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déboussolé)

1. descumpănit, dezorientat.
 

deconcerta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déconcerter)

1. a face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a dezorienta, a descumpăni.
 

deconcertat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déconcerté)

1. care este surprins până la punctul de a-și pierde încrederea, de a nu mai ști ce să facă; tulburat, dezorientat, perplex.
2. (antonime) dezinvolt, sigur.
 

demonta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. démonter)

1. a desface, a descompune (un mecanism, o mașină) în piesele componente.
2. (fig.) a descuraja, a dezorienta (pe cineva).