Dictionar

mason

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. maçon)

1. adept al francmasoneriei (ordin inițiatic, rezervat numai bărbaților și organizat după o ierarhie rigidă, înființat la Londra în 1717 cu scopul de a acorda asistență reciprocă membrilor săi și care s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor); francmason.
 

colimason

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. colimaşon)

1. scară în ~ = scară în spirală (în formă de melc).
 

francmason

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. franc-maşon)

1. membru al francmasoneriei; mason.
 

masonerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maşonnerie)

1. francmasonerie.
2. lucrare de zidărie din diverse materiale, unite cu un liant.
 

masonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. maçonnique)

1. care aparține francmasoneriei; francmasonic.
 

convent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. convent, lat. conventus)

1. consiliu al unei mănăstiri, al unui ordin călugăresc.
2. for suprem în biserica protestantă, format din clerici și laici.
3. adunare generală a francmasonilor.
 

francmason

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. franc-maşon)

1. membru al francmasoneriei; mason.
 

francmasonerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. franc-maşonnerie)

1. asociație internațională secretă de persoane unite printr-un ideal de fraternitate și solidaritate și care practică unele ritualuri oculte, implicată în mișcări de schimbare a regimurilor politice din multe țări; masonerie.
 

francmasonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. franc-maşonnique)

1. referitor la francmasonerie; masonic.
 

lojă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. loge)

1. fiecare dintre despărțiturile amenajate în jurul unei săli de spectacol.
2. cameră în care stă portarul unei instituții în timpul serviciului.
3. organizație francmasonică.
4. (bot.) locul.
5. cavitate în care se află un organ sau altă formație anatomică.
6. fiecare dintre cavitățile în care e împărțit corpul hexacoralierilor sau madreporilor.
 

mason

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. maçon)

1. adept al francmasoneriei (ordin inițiatic, rezervat numai bărbaților și organizat după o ierarhie rigidă, înființat la Londra în 1717 cu scopul de a acorda asistență reciprocă membrilor săi și care s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor); francmason.