Dictionar

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.
 

acuzativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. accusativus, fr. accusatif)

1. caz al declinării care exprimă unele complemente și unele atribute.
 

dativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. datif, lat. dativus)

1. caz al declinării care exprimă de obicei destinația acțiunii unui verb, având valoare de complement indirect.
2. ~ etic = dativul unui pronume (mi, ți), care indică persoana interesată în acțiune.
 

genitiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. genitivus, fr. génitif)

1. caz al declinării cu care se exprimă de obicei apartenența, posesiunea, îndeplinind funcția de atribut.
 

imparisilabic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. imparisyllabique)

1. (despre cuvinte) care nu păstrează același număr de silabe în cursul declinării.
 

nominativ, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (lat. nominativus, fr. nominatif)

1. adj. care denumește, care conține nume; nominal (ex. invitație nominativă).
2. (fin.) obligație ~ă = obligație pe care este scris numele creditorului.
3. s.n. caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ.