caracteristic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caractéristique)

1. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva.
2. s. f. însușire tipică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, fenomen etc.
3. partea întreagă a unui logaritm.
4. curbă reprezentând variația unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcție de un anumit parametru.
5. mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcționare a unui sistem tehnic.
6. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic.

specific, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. spécifique, lat. specificus)

1. I. caracteristic, propriu unei ființe, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv.
2. care se raportează la o unitate.
3. (anton.) necaracteristic, nespecific.
4. II. caracter propriu, particular; notă distinctivă.
5. ~ național = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului și istoriei sale.

specificitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spécificité)

1. caracter specific; notă distinctivă.

aborigenitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (aborigen + -itate)

1. calitatea de a fi aborigen.
2. cultura distinctivă a popoarelor aborigene.

însușietate

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (însuși + -[e]tate)

1. trăsătură distinctivă; însușire.
2. fel de a fi sau de a se prezenta; însușire.

particularist, -ă (2)

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (particular + -ist)

1. (rar) care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen; caracteristic.